Filmul despărțirilor? E același întotdeauna. Stai în casă și plângi, stai în casă și nu vorbești cu nimeni, stai în casă și te gândești la el. Dar, evident, vine un moment... Momentul! Momentul în care spui Gata! E timpul să nu mă mai gândesc la el, e timpul să îmi reiau viața. Și asta faci - îți reiei obiceiurile, ieși din casă, îți vezi cunoscuții, te gândești din ce în ce mai puțin la el. Și începe să treacă timpul, intri în rutină, îl uiți. Și într-o zi, poate îl vezi cu alta și iți dai seama că toate sentimentele alea, pe care credeai că le-ai dat uitării, doar s-au ascuns printr-un colțișor al sufletului tău, și acum te împung mai ceva decât niște sulițe . Dar știi că așa a fost mereu. Clișeicul ”timpul vindecă toate rănile” îți dă putere. Privești înainte. Știi că s-a terminat. Și simți că s-a terminat. S-a terminat. Și rănile chiar se vindecă. Dar cu cicatricile ce facem? Cu ele rămânem. Ele sunt dovezile iubirilor trecute și a războaielor cu noi înșine. Și în momentele când cicatricile dor, fie ele mai vechi sau mai noi, știm că trăim. Și măcar asta îți dă putere să privești spre viitor.

Her own Hell

in jurul tau e intuneric
doar undeva sus palpaie ceva...un licar de speranta, de lumina, dar nu e nimeni care te poate ajuta sa ajungi acolo si parca se indeparteaza. nu simti, dar stii

deschizi ochii si privesti pe fereastra...ninge...
fulgii ce se aseaza peste funzele uscate par un mucegai ce le acopera fara scapare

zapada care te atinge iti arde pielea
iti arde simturile
nu mai auzi decat un vuiet surd
si simti ca te sufoci

noaptea se imbina cu mucegaiul si cazi
cazi in abis.

soulless

sufletul ti-e spart
imprastiat in mii si mii de fragmente asemenea unui glob de cristal
stii prea bine ca nu le vei gasi niciodata pe toate, dar le cauti si incerci sa le potrivesti cat mai bine
...pana cand iese un-fel-de suflet..
...tot al tau, dar mai mic si mai fragil...
si se va sparge din nou
si iar vei cauta, vei lipi amintiri, vei incerca sa spoiesti cu stralucire partile lipsa
si va deveni si mai mic
si tot asa
mai mic...si mai mic...
pana cand vor ramane doar bucatelele cele mai cele...cele mai clare.
momentele cele mai frumoase si cele mai urate....doar cateva.
si o sa il inlocuiesti cu un pseudosuflet, o bucata neagra de carbune, in care o sa incerci sa le faci loc si micilor fragmente de cristal.
acum esti in siguranta.
dar...uite ca nu se mai vad
e doar ceva negru si dur
si gata
nu mai ai nimic
nu mai esti nimic