Se vedeau in fiecare zi. Nu isi vorbisera niciodata, dar parca se cunosteau atat de bine. Negrul hainelor lui, ce ii completa atat de bine negrul ochilor, parca ii vorbea. Privirea ei intrebatoare se atintea asupra lui in fiecare dimineata. Dar el nu trada nimic, nici un raspuns. Si stia ca ea il priveste, asa cum si ea stia ca el se gandeste la ea in acele momente. Ar fi fost de ajuns cel mai mic semn. Nici macar cuvinte. Nu aveau nevoie de cuvinte. Cuvintele ar fi facut ca magia sa dispara. Sau poate ar fi facut ca magia sa inceapa cu adevarat.
Si era aceeasi dimineata inghetata de decembrie. Aceeasi ora blestemata la care nu e nimeni pe strada. Aceeasi dimineata inzapezita, ca in urma cu 2 ani cand se zarisera prima data. Erau singuri in statia aia. Asteptau acelasi tramvai. Ea nu isi dadea seama de nimic. Logica nu o ajuta acum, dar asemanarea acestei dimineti cu aceea prevestea ceva.
"Azi...azi e o zi aparte?" sa gandea ea in timp ce isi ocupase locul obisnuit. Acelasi scaun de langa a doua usa. Mereu ii placuse locul acela, nu stia de ce. Si in spatele ei statea acelasi el.
Cobori si isi schimba traseul. Stia ca plecase prea devreme. Printr'o minune plecase la timp si ajungea la prima ora. O lua prin parc, adora parcul ala. Se aseza pe una din aleile cele mai lungi. Ii placea sa priveasca razele soarelui dimineata pe banca de langa frasinul cel batran. Isi scoase pachetul de tigari din geanta ticsita cu prea multe nimicuri.
"Iar o sa inghet, ar trebui sa ma las " isi spunea privind pachetul de Dunhill gri. Prima data cand il zarise abia isi cumparase primul pachet de tigari, tot un Dunhill gri.
"Ah, unde o fi bricheta..." pana sa gaseasca bricheta, mana ei simti o hartiuta mototolita. Stia ca nu e a ei. Nu le mototolea niciodata.
Tramvaiul fusese gol, cu exceptia lor. Biletelul era de la el , nu putea fi de la altcineva.
" Azi e aniversarea noastra. Doi ani...La 6, voi fi in fata Atheneului. Stiu ca vei veni..."
In acel moment uita tot, uita frigul, uita de tigari, uita chiar unde se afla. Statea acolo de doua ore. Telefonul incepuse sa sune.
Si atunci realiza de ce in urma cu cateva ore simtea ca astazi e o zi speciala.
Se ridica si isi fuma tigara in drum spre scoala. Dar vedea totul asa diferit si se citea in toata fiinta ei, mai ales in ochii albastri, fericirea. Fericirea nemarginita...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu